Art. 21. – (1) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, mutaţi sau transferaţi, în interes de serviciu, într-o altă localitate decât cea de domiciliu, individual sau împreună cu unitatea sau subunitatea, au dreptul la:
a) o indemnizaţie de mutare egală cu solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit pentru noile funcţii în care au fost încadraţi;
b) o indemnizaţie pentru fiecare membru de familie aflat în întreţinere, egală cu 1/4 din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit, în luna schimbării domiciliului membrilor de familie;
c) rambursarea costului transportului pentru personalul militar, membrii de familie şi gospodăria lor;
d) o permisie, respectiv o învoire plătită de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordată la cerere.
(2) Indemnizaţia de mutare prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în luna schimbării domiciliului.
(3) Rambursarea costului transportului pentru personalul militar se efectuează la data prezentării la unitate, iar pentru membrii de familie şi gospodăria lor se efectuează la data schimbării domiciliului, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(4) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă şi persoanelor chemate sau rechemate în rândul cadrelor militare în activitate ori cărora li se acordă gradul la absolvirea cursului de formare a cadrelor militare în activitate, persoanelor nou-încadrate sau reintegrate în rândul poliţiştilor sau, după caz, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Indemnizaţia se calculează în raport cu solda de funcţie/salariul funcţie, stabilită/stabilit pentru funcţiile în care acestea sunt numite.
(5) Cadrele militare în activitate care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ militar beneficiază, după absolvire, de indemnizaţia de mutare şi de decontarea costului transportului, prevăzute la alin. (1) .
(6) La absolvirea instituţiilor de învăţământ militar, elevii şi studenţii militari cărora li se acordă grade de ofiţeri, maiştri militari sau subofiţeri ori cei care au obţinut asemenea grade pe timpul şcolarizării au dreptul, la prezentarea la unităţi, la o indemnizaţie de instalare egală cu solda de funcţie/salariul de funcţie stabilită/stabilit pentru funcţiile în care au fost numiţi şi la decontarea cheltuielilor de transport pentru ei, membrii de familie şi gospodăria lor.
(7) Prevederile alin. (6) se aplică în mod corespunzător şi poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
(8) Soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate care au obţinut grade de subofiţeri ca urmare a absolvirii unor cursuri beneficiază de indemnizaţie de instalare numai în situaţia în care nu au beneficiat de indemnizaţie în condiţiile alin. (10) .
(9) în localităţile izolate sau în zonele unde atragerea personalului se face cu greutate, stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite, indemnizaţia prevăzută la alin. (6) poate fi la nivelul a două solde de funcţie/salarii de funcţie.
(10) Soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate, la semnarea primului contract, beneficiază de o indemnizaţie de instalare egală cu solda de funcţie cuvenită.
(11) Personalul militar care a beneficiat de indemnizaţia de instalare şi care, ulterior, şi-a prezentat demisia înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la absolvirea instituţiilor de învăţământ, respectiv de la semnarea primului contract va restitui indemnizaţia primită, proporţional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de 3 ani. Această prevedere se aplică în mod corespunzător şi personalului care a urmat cursul de formare a cadrelor militare în activitate.
(12) Cadrelor militare trecute în rezervă sau direct în retragere, în baza art. 85 alin. (1) lit. a) -f) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, care îşi schimbă domiciliul în termen de 12 luni de la data schimbării poziţiei de activitate, li se rambursează cheltuielile de transport pentru ele, membrii lor de familie şi gospodărie, până la localitatea unde îşi stabilesc domiciliul.
(13) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care au beneficiat de indemnizaţia de instalare şi care ulterior şi-au prezentat demisia înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la absolvirea instituţiilor de învăţământ vor restitui indemnizaţia primită, proporţional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de 3 ani.
(14) În cazul decesului personalului militar, familia acestuia are dreptul la rambursarea costului transportului prevăzut la alin. (1) lit. c) , dacă în termen de 12 luni de la data decesului îşi stabileşte domiciliul în altă localitate.

Legea 153/2017 - ANEXA nr. VI - FAMILIA OCUPATIONALA DE FUNCTII BUGETARE "APARARE, ORDINE PUBLICA SI SECURITATE NATIONALA"